definiția exilați definiție dex

exilez, vb. I Tranz. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦ Refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunăvoie (din localitatea de baștină sau din țară). [Pr.: eg-zi-] – Din fr. exiler.

vb. 1. v. surghiuni. 2. a pribegi. (A fost nevoit să se ~.)

vb. [x pron. gz], ind. prez. 1 sg. exiléz, 3 sg. și pl. exileáză

tranz. A trimite în exil; a surghiuni; a deporta. /<fr. exiler

intranz. A pleca de bunăvoie în exil. /<fr. exiler

vb. I. tr. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦ refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunăvoie (din țara, din locul de baștină). [< fr. exiler].

vb. tr., refl. a trimite, a pleca în exil, a pedepsi cu trimiterea în exil. (< fr. exiler)

, exilez v.r. (deț.) a executa o lungă pedeapsă privativă de libertate.

exilați, -te, adj. (Adesea substantivat) Pedepsit cu exilul, izgonit sau plecat din țara sa, aflat în exil; surghiunit. ♦ Fig. Retras, izolat. [Pr.: eg-zi-] – V. exila.

adj., s. (JUR.) alungat, gonit, izgonit, pribeag, proscris, surghiunit, (livr.) relegat, (înv.) surghiun.

) și substantival Care este pedepsit cu exil sau este plecat de bunăvoie din țara sa. /v. a exila

adj., s.m. și f. Condamnat la exil; surghiunit. ♦ (Fig.) Retras, izolat. [< exila].

adj., s. m. f. 1. condamnat la exil; aflat în exil. 2. (fig.) retras, izolat. (< exila)