s.n. Doctrină filozofică conform căreia reală este numai existența umană, trăirea afectivă a existenței de către individ. [Pr.: eg-zis-ten-ți-a-] – Din fr. existentialisme, germ. Existentialismus.
s. n. (sil. -ți-a-) [x pron. gz]
n. Curent filozofic contemporan care consideră drept reală doar existența umană. /<fr. existentialisme
s.n. Curent filozofic idealist contemporan, generat de criza societății burgheze și reprezentat prin mai multe direcții, care au în comun propagarea unei concepții tragice asupra existenței, preconizarea utopică a dobândirii libertății, a ființării „autentice”, prin desprinderea individului de contextul relațiilor social-istorice. [Pron. eg-zis-ten-ți-a-. / cf. germ. Existentialismus, fr. existentialisme].
s. n. curent filozofic contemporan care propagă o concepție tragică asupra existenței, generată de sentimentul înstrăinării individului și care preconizează utopic dobândirea libertății, prin desprinderea de relațiile social-istorice concrete. (< fr. existentialisme, germ. Existentialismus)