explicații, s.f. 1. Lămurire, clarificare a unei probleme (dificile), a unui fenomen etc. ♢ Expr. A cere cuiva explicații = a cere cuiva socoteală. A avea o explicație cu cineva = a discuta cu cineva cu scopul de a se lămuri asupra unui lucru, pentru a înlătura un conflict etc. ♦ Predare a unei lecții, expunere a unei teme. 2. Cauză. – Din fr. explication, lat. explicatio.
s. 1. v. lămurire. 2. v. demonstrare. 3. v. comentariu. 4. v. instrucțiuni. 5. v. justificare. 6. v. definiție.
s. f. (sil. -ți-e), art. explicáția (sil. -ți-a), g.-d. art. explicáției; pl. explicáții, art. explicáțiile (sil. -ți-i-)
f. 1) v. A EXPLICA. 2) Lămurire a ceea ce este neînțeles; clarificare a unei chestiuni. ♢ A cere ~i (cuiva) a cere (cuiva) socoteală. 3) Cauză, motiv al unei acțiuni sau întâmplări. [G.-D. explicației; Sil. ex-pli-ca-ți-e] /<fr. explication, lat. explicatio, ~onis
s.f. 1. Explicare; lămurire (a ceea ce este neînțeles, obscur), clarificare a unei chestiuni. ♢ A cere explicații (cuiva) = a cere (cuiva) socoteală; a avea o explicație cu cineva = a discuta cu cineva în vederea evitării unui diferend. 2. Cauză. [Gen. -iei, var. esplicație, esplicațiune, explicațiune s.f. / < fr. explication, lat. explicatio].
s. f. 1. explicare; lămurire (a ceea ce este neînțeles, obscur), clarificare a unei chestiuni. o a cere ĩi (cuiva) = a cere socoteală; a avea o ~ cu cineva = a discuta cu cineva în vederea evitării unui diferent. 2. cauză. 3. operație prin care se dezvăluie temeiul sau scopul unei acțiuni, unui fenomen sau eveniment. ♢ rezultatul acestei operații; propozițiile, expresiile prin care se realizează. (< fr. explication, lat. explicatio)