, extraordinari, -e, adj. 1. (Adesea adverbial), Care este cu totul deosebit, care iese din comun; neobișnuit, nemaipomenit, formidabil, excepțional; (despre oameni) dotat cu calități deosebite, excepționale; (despre lucruri etc.) foarte bun. 2. (Despre legi, măsuri, funcții etc.) Care depășește cadrul unei reguli, unei măsuri obișnuite. – Din fr. extraordinaire, lat. extraordinarius.
adj., adv. 1. adj. colosal, enorm, excepțional, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, infinit, neauzit, nebun, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârșit, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaș, (livr.) mirabil, (înv.) manin, necrezut, (fig.) piramidal, (arg.) mortal. (A avut un noroc ~.) 2. adj. v. colosal. 3. adj. v. titanic. 4. adj. v. cumplit. 5. adj. v. special. 6. adj. v. perfect. 7. adv. v. foarte. 8. adv. v. sfâșietor.
adj. → ordinar
și adverbial 1) Care este neobișnuit; cu totul ieșit din comun; strașnic; amarnic; grozav. 2) Care se distinge prin anumite calități și suscită admirație. 3) (despre persoane) Care se deosebește vădit de toți ceilalți; înzestrat cu calități deosebite. 4) (despre evenimente, ședințe, adunări etc.) Care nu a fost prevăzut din timp; în afara planului stabilit. /<fr. extraordinaire, lat. extraordinarius
adj. 1. (adesea adv.) Cu totul deosebit, ieșit din comun, neobișnuit, excepțional. 2. (Despre legi, adunări etc.) Care nu este, nu se ține, nu are loc potrivit regulilor obișnuite. 3. (Despre oameni) Cu mari calități; eminent, excepțional. ♦ (Despre lucruri) Foarte bun, excelent [Cf. fr. extraordinaire, lat. extraordinarius].
adj. 1. (și adv.) ieșit din comun, neobișnuit, excepțional. 2. (despre legi, adunări etc.) care nu este, nu se ține potrivit regulilor obișnuite. 3. (despre oameni) cu mari calități; eminent, excepțional. ♢ (despre lucruri) foarte bun, excelent. (< fr. extraordinaire, lat. extraordinarius)