extrapolări, s.f. 1. (Mat.) Metodă de determinare aproximativă a unei funcții continue pentru valori situate în afara unui interval de valori cunoscute; extrapolație. 2. (Fil.) Extindere ipotetică a unei noțiuni, legi, teorii etc. de la un domeniu la altul; trecere de la o idee la alta, mai complexă, cu o sferă mai largă etc. – V. extrapola.
s. (FILOZ., MAT.) extrapolație.
s. f., g.-d. art. extrapolării; pl. extrapolări
f. 1) Extindere ipotetică a unei noțiuni, legi sau teorii de la un domeniu la altul. 2) mat. Determinare a valorii unei funcții pentru valori situate în afara universului de valori cunoscute. /v. a extrapola
s.f. 1. Extindere ipotetică, pe baza unui raționament prin analogie, a unei noțiuni de la un domeniu la altul; trecere de la o idee la alta mai complexă, cu o sferă mai largă etc.; generalizare. 2. (Mat.) Operația de determinare a unei serii de valori ale unei funcții pentru valori situate în afara unui interval de valori cunoscute; extrapolație. [< extrapola].
s. f. 1. extindere ipotetică, pe baza unui raționament prin analogie, a unei noțiuni de la un domeniu la altul; trecere de la o idee la alta mai complexă, cu o sferă mai largă etc.; generalizare. 2. (mat.) determinare aproximativă a valorilor unei funcții continue în puncte situate în afara unui interval de valori cunoscute; extrapolație. (< extrapola)