făínă (făínuri),
s.f. –
Pulbere obținută prin
măcinarea boabelor de
cereale. – Var. (înv.)
fărină, (
Banat)
fănină. Mr., megl.
fărină, istr.
farirę. Lat.
farῑna (Pușcariu 572; REW 3197;
Candrea,
Éléments, 48; Rosetti,
Rhotacisme, 20;
DAR), prin
intermediul fazelor atestate de var.,
rezultat al
asimilării r-n ›
n-n și al
disimilării corespunzătoare; cf. vegl.
faraina, it.
farina, prov.
farina, fr.
farine, sp.
harina,
port.
farinha. Der.
faina, vb. (a
acoperi cu
făină);
făinar, s.m. (
fabricant sau vînzător de
făină), care, după Pușcariu 573
ar fi
reprezentant direct al lat.
farῑnarius,
ipoteză abandonată în
DAR;
făinar, s.n. (
ladă sau
depozit de
făină);
făinăreasă, s.f. (
făinar);
făinărie, s.f. (
magazin de
făină);
făineală, s.f. (
dare prin
făină;
sulemenire;
bătaie);
făinos, adj. (ca
făina), care, după Pușcariu 574 și
DAR provine direct din lat.
farinosus;
făinoșa, vb. refl. (a
deveni făinos; a se
pudra, a se
sulemeni);
înfăina (var.
înfăinoșa), vb. (a da prin
făină; a
pudra; a
bate).