, fălțuitori, -oare s. 1. S.m. și f. Persoană calificată în operațiile de fălțuire. 2. S.n. Unealtă (rindea specială, cuțit etc.) cu care se fălțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Fălțui + suf. -tor.
(persoană) s. m. (sil. -țu-i-), pl. fălțuitóri
(unealtă) s. n. (sil. -țu-i-), pl. fălțuitoáre
n. 1) Rindea folosită la fălțuirea pieselor de lemn. 2) Instrument cu care se fălțuiesc colile unei tipărituri. [Sil. -țu-i-] /a fălțui + suf. ~tor
s. f. (sil. -țu-i-), g.-d. art. fălțuitoárei; pl. fălțuitoáre