fabulez, vb. I. Tranz. A imagina fapte, întâmplări etc. prezentându-le drept reale sau posibile; p. ext. a minți. – Din fr. fabuler.
tranz. A inventa scurte povestiri alegorice, folosind procedeul personificării. /<fr. fabuler
vb. I. tr. A construi fabulații, a povesti întâmplări fantastice, imaginare. [< fr. fabuler].
vb. tr. a imagina, a povesti fapte, întâmplări fantastice. (< fr. fabuler)
fabule, s.f. Scurtă povestire alegorică, de obicei în versuri, în care autorul, folosind procedeul personificării animalelor, plantelor și lucrurilor, satirizează anumite moravuri, deprinderi, mentalități sau greșeli cu scopul de a le îndrepta. ♦ Istorisire, prezentare a unei fapte imaginare ca reală; p. ext. minciună. – Din fr. fabulation, lat. fabulatio.
s. v. acțiune, afabulație, fabulație, intrigă, subiect.
f. 1) Creație literară alegorică, de obicei în versuri, în care sunt satirizate unele moravuri umane prin procedeul personificării. 2) Povestire în care elementele imaginare nu se disting de cele reale. 3) rar Subiectul unei opere literare. /<lat. fabula
s.f. – Povestire scurtă alegorică. Lat. fabula (sec. XIX). – Der. (din fr.) fabulist, s.m.; fabulos, adj.; fabulați(un)e, s.f.; confabula, vb. refl. Cf. faulă.
s.f. 1. Istorioară alegorică, de obicei în versuri, în care sunt satirizate anumite moravuri și deprinderi, folosindu-se procedeul personificării animalelor sau lucrurilor. 2. Subiectul, textura unei scrieri literare. ♦ Povestire în care nu se poate deosebi realul de invenție, de născocire. [< lat. fabula].
s. f. 1. specie a genului epic, alegorică, (în versuri), în care sunt satirizate anumite moravuri și deprinderi, prin procedeul personificării animalelor sau lucrurilor. ♢ scurtă narațiune la care participă animale personificate. 2. subiectul, textura unei scrieri literare. ♢ povestire în care nu se poate deosebi realul de invenție, de născocire. (< lat. fabula)