, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. făgăduiáscă
tranz. 1) A consimți în mod verbal să dea; a promite. ♢ ~ marea și (sau cu) sarea a face promisiuni exagerate. 2) A accepta benevol ca angajament; a promite. A făgăduit să se ducă. /<ung. fogadni
vb. – 1. (Înv.) A găzdui, a primi. – 2. (Înv.) A consimți. – 3. A promite, a-și da cuvîntul, a se angaja. Mag. fogadni „a primi” și a promite (DAR; Gáldi, Dict., 89), cf. făgădău. – Der. făgadă, s.f. (promisiune); făgădaș, s.n. (promisiune, obligație); făgăduială, s.f. (promisiune, angajament, obligație); făgăduință, s.f. (promisiune); făgăduitor, adj. (promițător); făgăduită, s.f. (înv., promisiune); făgăduitură, s.f. (înv., promisiune). Din rom. provine în bg. din Trans. fagaduva (Miklosich, Bulg., 121).