fanarioți, -te, s.m., adj. 1. S.m. Grec din păturile înstărite care locuia în cartierul Fanar din Constantinopol; spec. demnitar al Porții Otomane ori dregător sau domn în țările românești care provenea din această pătură greacă înstărită. ♢ Epoca fanarioților = perioadă din istoria României cuprinsă între anii 1711 și 1821. 2. Adj. Care aparține fanarioților (1), privitor la fanarioți; caracteristic fanarioților; fanariotic. [Pr.: -ri-ot] – Din ngr. fanariótis.
(~ți, ~te) ist. Care aparținea fanarioților; caracteristic fanarioților. [Sil. -ri-ot] /<nrg. fanariotis