definiția fapte definiție dex

expr. a mărturisi.

s. v. garanță, otrățel, pațachină, roibă.

fapte și (4) fapturi, s.n. 1. Întâmplare sau împrejurare reală, lucru petrecut în realitate. Fapt istoric. ♢ Loc. adv. și adj. De (sau în) fapt = (care este) în realitate, efectiv. ♢ Expr. Fapt e că... = nu e mai puțin adevărat că..., adevărul e că..., în orice caz. ♦ Fenomen. Fapte de limbă. 2. Acțiune săvârșită de cineva; faptă. ♢ Expr. Fapt împlinit = acțiune care s-a încheiat, care nu mai poate fi schimbată; situație definitivă. 3. (Pop.; în legătură cu unele momente ale zilei; urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) Început. Faptul zilei. În fapt de seară. 4. (Pop.; în superstiții) Farmec, vrajă. – Lat. factum.

s. 1. caz, întâmplare. (ŭl din Vaslui.) 2. v. întâmplare. 3. v. fenomen.

(acțiune) s. n., pl. fápte

n. 1) Întâmplare care a avut loc în realitate; eveniment. ~istoric. 2) Fenomen izolat dintr-un anumit domeniu. ~e de limbă. 3) v. FAPTĂ. 4) (în îmbinare cu substantive ce denumesc anumite perioade exprimă ideea de început) În ~ul zilei. În ~ul serii. /<lat. factum

adj. (înv.) făcut.

fapte, s.f. Acțiune săvârșită, act îndeplinit de cineva; fapt; ispravă. ♢ Fapte de arme = acte de eroism militar. ♢ Loc. adv. (Înv.) În faptă = în realitate, de fapt. – Lat. facta (pl. lui factum) devenit sg. f.

s. 1. lucru. (A comis o ~ nedemnă.) 2. ispravă. (Ce ~ ai mai comis?) 3. v. operă. (~ de binefacere.) 4. act, acțiune, (înv.) deală, (fig.) pas. (Răspund de ~ele mele.)

s. f., g.-d. art. fáptei; pl. fápte

f. Acțiune săvârșită de cineva; treabă. ~ eroică. ♢ În ~ în realitate. [G.-D. faptei] /<lat. facta

s. v. ștevie.

s. v. auroră, crepuscul, zori.

s. v. feciorică.

s. f.

s. v. sclipeț.