făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; (în special) a comite o faptă condamnabilă, de obicei un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. făptuiáscă
tranz. (acțiuni, mai ales reprobabile) A transpune în fapt; a face să aibă loc; a săvârși; a comite. /fapt + suf. ~ui
, făptuiri, s.f. Acțiunea de a făptui și rezultatul ei. – V. făptui.