, fấrnâi, vb. IV. Intranz. A vorbi pe nas; a fonfăi, a fornăi. ♦ A produce un zgomot caracteristic când respiră, din cauza nasului înfundat. – Formație onomatopeică.
vb. v. fonfăi.
vb., ind. și conj. prez. 3 sg. fârnâie, imperf. 3 sg. fârnâiá
intranz. 1) (despre oameni cu defecte în rostire) A rosti neclar unele sunete nazale; a vorbi pe nas; a fonfăi. 2) A face zgomot în timpul respirației din cauza nasului înfundat. [Sil. -nâ-i] /Onomat.