definiția fatuit definiție dex

fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala așternută pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui.

vb. 1. v. drișcui. 2. a netezi, a nivela, (pop.) a obli. (A ~ un perete.) 3. v. lustrui.

vb. v. gelui, pălmui, rindela, rindelui.

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. fățuiáscă

tranz. 1) (suprafețe) A face să devină neted și frumos (prin diferite operații). ~ un perete. 2) (piei după tăbăcire) A curăța de impurități. 3) fam. (persoane) A bate cu palma peste față; a pălmui. /față + suf. ~ui

intranz. fam. A face (concomitent) schimb de palme peste față (cu cineva). /față + suf. ~ui

s.n. Fățuire. – V. fățui.

fățuiți, -te, adj. (Despre obiecte) Cu suprafața netezită, lustruită, cu aspect frumos; (despre suprafața unei construcții) cu tencuiala netezită. – V. fățui.

adj. 1. netezit, nivelat. (Zid ~.) 2. v. lus-truit.

s. 1. v. drișcuire. 2. v. fățuire. 3. v. lustruire.

s. v. geluire, rindelare, rindeluire, rindeluit.

s. n.