, fericiri, s.f. Stare de mulțumire sufletească intensă și deplină. ♢ Loc. adv. Din fericire = printr-un concurs de împrejurări favorabile. – V. ferici.
s. 1. (livr.) beatitudine, (înv. și pop.) ferice, (înv.) fericie. (Stare de ~.) 2. noroc, (pop.) norocire. (A dat ~ peste el.)
f. 1) Stare de mulțumire sufletească deplină. 2) Stare de satisfacție deplină. ♢ Din ~ datorită unei împrejurări favorabile. [Art. fericirea; G.-D. fericirii] /v. a ferici