firicele, s.n. Diminutiv al lui fir; firișor, firuț. – Fir + suf. -icel.
s. firișor. (Un ~ de bumbac.)
s. n., pl. firicéle
firicele, s.f. Plantă erbacee cu peri lânoși, frunze lanceolate și flori strânse mănunchi la vârful tulpinii (Filago germanica). – Fir + suf. -icică.
s. v. granat, spilcuță.
s. (BOT.; Filago germanica) (reg.) cenușie, lânăriță, mucedător, mucezea, mucezeală, mucezică.
s. f., g.-d. art. firicélei; pl. firicéle