definiția flămânzii definiție dex

expr. a fi dornic de cunoaștere / de învățătură.

flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec.

adj. flămânzit, înfometat, nemâncat, nesătul, (rar) înfomat, (reg.) fometos, (prin Transilv. și Ban.) sec. (E veșnic ~.)

≠ sătul, îmbuibat

adj. m., pl. flămânzi; f. sg. flămândă, pl. flămânde

(~zi, ~de) 1) și substantival Care are senzația de foame; căruia îi este foame. Animal ~. 2) fig. fam. Care este dornic de ceva. ~ de lucru. /Orig. nec.

adj. Care simte senzația de foame, înfometat. – Mr. flămunt, megl. flămund, istr. flămănt. – Lat. famelicus, cu l propagat (*flamelicus) sau expresiv, cf. definitie/flacără">3415 și ulterior disimulat *flamen(i)cus; consoana finală ca în stîng. – Der. flămînjós, adj. (flămând); flămânjúne, s.f. (foame); flămânzáre, s.f. (Trans., deșert, parte a corpului unui animal); flămânzénie, s.f. (starea unei persoane care postește); flămânzí, vb. (a-i fi foame; a provoca foamea); flămânzícă, s.f. (plantă, Drama nemorosa); flămânzílă, s.m. (poreclă dată persoanelor veșnic flămânde). – [3419]

expr. a fi foarte flămând.

flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând.

vb. a înfometa. (A ~ pe cineva.)

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 sg. și pl. flămânzeáscă

intranz. 1) A avea senzația de foame; a fi flămând. 2) A îndura foame. 2. tranz. A face să îndure foame; a ține nehrănit; a înfometa. /Din flămând