flinte, s.f. Pușcă cu fitil, cu țeavă lungă, cocoș și cremene, folosită în trecut; sâneață. – Din magh. flinta. Cf. germ. Flinte.
s. sâneață, (înv. și reg.) durdă. (Trage cu ~.)
s. v. pușcă.
s. f., pl. flínte
f. Pușcă primitivă cu cremene și cu fitil. /<germ. Flinte, ung. flinta
s.f. – Pușcă, sîneață. Germ. Flinte (Cihac, II, 110; Gáldi, Dict., 176), prin intermediul mag., pol., cr. flinta.