, fluorescenți, -te, adj. Care prezintă fluorescență; bazat pe fluorescență. ♢ Tub fluorescent = izvor de lumină bazat pe principiul descărcării electrice într-un amestec de gaze și vapori de mercur aflat într-un tub de sticlă. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorescent.
adj. m. (sil. flu-o-), pl. fluorescénți; f. sg. fluorescéntă, pl. fluorescénte
(~ți, ~te) Care prezintă fluorescență; bazat pe fluorescență. Corp ~. ♢ Tub ~ sursă de lumină bazată pe principiul descărcării într-un amestec de gaze și vapori de mercur, aflați în interiorul unui tub de sticlă. [Sil. flu-o-] /<fr. fluorescent
adj. Care devine luminos sub acțiunea unei lumini exterioare; care prezintă fluorescență. ♢ Tub fluorescent = izvor de lumină bazat pe principiul descărcării electrice în vapori de mercur aflați într-un tub de sticlă. [Pron. flu-o-res-cent. / < fr. fluorescent].
adj. (despre substanțe) care prezintă fluorescență; bazat pe fluorescență. o tub ~ = izvor de lumină bazat pe principiul descărcării electrice în vapori de mercur aflați într-un tub de sticlă. (< fr. fluorescent)
fluorescențe, s.f. Proprietatea pe care o au unele substanțe de a emite lumină cât timp sunt iradiate cu radiații luminoase sau ultraviolete. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorescence.
s. f. (sil. flu-o-), g.-d. art. fluorescénței; pl. fluorescénțe
f. fiz. Însușire a unor substanțe de a emite lumină sub acțiunea unor surse exterioare de energie (radiații luminoase, ultraviolete etc.). [Sil. flu-o-] /<fr. fluorescence
s.f. Transformarea luminii în radiații luminoase sau ultraviolete sub influența anumitor substanțe. [Pron. flu-o-res-cen-. / < fr. fluorescence].
s. f. proprietate a unor substanțe de a emite lumină sub influența unor radiații electromagnetice. (< fr. fluorescence)