fluturá (flútur, fluturát),
vb. –
1. A
zburătăci, a
roi. –
2. A fîlfîi, a se
legăna în
văzduh. –
3. A
mișca, a
clătina. –
4. (Înv.) A
înnebuni. –
5. (
Rar) A
fluiera. – Mr.
flutur, fluturare.
Creație expresivă, care
reprezintă ideea de
zbor clătinat, ca cel al
fluturelui, cf.
fil, ca și
arab.
furfûr, germ.
Fleder-,
Flitter, it.
flùtola (Battisti, III, 1661), it.
farfalla, prov.
parpaillot, și de
asemenea sp.
farfullar, refunfuñar. Nu se
poate stabili dacă, în
rom. der.
verbal este
anterior sau
posterior lui
fluture (mr.
f(l)itur(ă), flutur, frutur), s.m. (
insectă cu
corpul alungit și
patru aripi de
culori diferite;
samară;
paietă,
bob de
metal strălucitor); vb. s-a
format, mai
probabil direct pe
baza expresiei imitative *
fîltura, cu suf. de
asemenea expresiv -ura, cf.
gudura, scutura, scăpăra, vîntura. Mai
puțin probabilă este der.
directă din lat., care a
fost propusă adesea, plecîndu-se de la
corespondența cu
alb.
fljuturoń „a
zburătăci”,
fljuturë, frutul „
fluture” (
cuvinte care
par der. din
rom.) și it.
fiutola „
fluture de
noapte” (
poate în
loc de
frottola).
Totuși, s-au
menționat ca
etimoane posibile lat. *
fluctulāre „a
fluctua” (
Diez, II, 22; Meyer 100; REW 3384;
DAR; Rosetti, I, 167; cf. în
contra Graur,
BL, V, 98),în care
tratamentul lui
ct ar fi
greu de
explicat; sau lat. *
flutulāre, de la
flutāre „a
pluti” (
Candrea,
Rom., XXXI, 310;
Candrea,
Éléments, 96;
Candrea-
Dens., 610; Pușcariu 626; cf. Densusianu,
GS, II, 321) a
cărui soluție ar fi
posibilă,
dacă nu
ar fi
atît de
evidentă apartenența la
familia expresivă, cu toți der.
săi. Scriban,
Archiva, XLI, 48,
propunea o
origine gepidică;
numai Iordan,
BF, II, 170,
admite origine expresivă. Der.
fluștura, vb. (a fîlfîi, a se
legăna în
văzduh; a se
clătina; a
agita, a
mișca; a
fluiera), cu
infix expresiv, ca în
flișc;
flu(ș)turatic, adj. (
ușuratic,
neserios;
frivol,
inconstant;
nebun,
țicnit),
pentru al
cărui ultim sens,
astăzi înv., cf. sp.
chiflado;
fluturaș, s.m. (dim. al lui
fluture;
paietă);
înflutura, vb. (a
împodobi cu
paiete). După Pușcariu,
Dacor., IV, 683,
fluștura ar fi un der. din lat. *
floscalia „
pleavă”, de la
floscŭlus,
ipoteză imposibilă din toate
punctele de
vedere. – Din
rom.
provin alb.
fljuturoń „a
zburătăci”,
fljuturë „
fluture”, bg.
flutur, flotore „
paietă” (Capidan,
Raporturile, 221), cu var.
furtúlki, luturka (Bernard 43), și ngr. φλετουράω „a
sări”, φουλτράω „a
zbura”.