fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.
vb. a fârnâi, a fornăi, (reg.) a mohnăi, (Munt.) a sfornăi. (~ când vorbește.)
vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá
intranz. (despre persoane cu defecte în rostire) A fi fonf; a scoate sunete nazale neplăcute în timpul vorbirii; a vorbi pe nas; a fârnâi. /fonf + suf. ~ăi