frunzare, s.n. 1. Desiș format din crengile pline de frunze ale unui copac sau ale unor tufe. 2. Umbrar făcut din crengi bogate. 3. Frunze uscate, servind ca așternut sau nutreț pentru vite. [Pl. și (m.) frunzari] – Frunză + suf. -ar.
n. 1) Creangă de copac cu tot cu frunze. 2) Adăpost făcut din asemenea crengi. 3) rar Crengi cu frunze uscate care servesc drept așternut sau nutreț pentru unele animale. /frunză + suf. ~ar
frunzăresc, vb. IV. Tranz. A întoarce repede foile unei cărți, ale unui dosar, etc., cercetându-le în fugă; a citi superficial, a răsfoi; a foileta. – Frunză + suf. -ări.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. frunzărésc, imperf. 3 sg. frunzăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. frunzăreáscă