definiția fudulii definiție dex

fuduli, -e, adj. Îngâmfat, mândru, încrezut, arogant. ♢ Expr. (Glumeț) Fudul de-o ureche = surd. – Din tc. fodul.

adj. v. îngâmfat.

≠ modest

adj. m., pl. fudúli; f. sg. fudúlă, pl. fudúle

(~i, ~e) și substantival Care are o părere exagerată despre calitățile sale; plin de sine; încrezut; îngâmfat; înfumurat; falnic; mândru; măreț; semeț. /<turc. fudul

adj. – Orgolios, mîndru, trufaș, încrezut. – Mr., megl. fudul. Tc. fodul (Șeineanu, II, 175; Lokotsch 613), cf. ngr. φουντούλης, alb. fodulj, bg. fudulin, sb. fodul, v. esp. fodolí (Eguilaz 399). – Der. fuduli, vb. refl. (a se mîndri, a se făli); fudulie, s.f. (orgoliu, mîndrie, îngîmfare; testicul de berbec); fudulache, s.m. (zăpăcit, aiurit). – Prin rom. se explică rut. fuduljia, fudelnyi și fudulyty sja (Miklosich, Wander., 15; Candrea, Elemente, 408; Berneker 282).

fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul.

vb. 1. v. mândri. 2. v. îngâmfa.

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fudulésc, imperf. 3 sg. fuduleá; conj. prez. 3 sg. și pl. fuduleáscă

intranz. 1) A deveni fudul. 2) A se ține mândru; a-și da aere; a se făli; a se mândri. /Din fudul

(2) fudulii, s.f. 1. Faptul de a fi fudul. 2. (Pop.) Testicul al unor animale. – Fudul + suf. -ie.

s. v. îngâmfare.

≠ modestie

s. f., art. fudulía, g.-d. art. fudulíei; pl. fudulíi, art. fudulíile

f. Caracter fudul; fală; mândrie; semeție; înfumurare; îngâmfare. [Art. fudulia; G.-D. fuduliei; Sil. -li-e] /fudul + suf. ~ie

f. pop. Testicul al unor animale. [Art. fudulia; G.-D. fuduliei; Sil. -li-e] /fudul + suf. ~ie