fudúl (fudúlă),
adj. –
Orgolios, mîndru,
trufaș,
încrezut. – Mr., megl.
fudul. Tc.
fodul (Șeineanu, II, 175; Lokotsch 613), cf. ngr. φουντούλης,
alb.
fodulj, bg.
fudulin, sb.
fodul, v. esp.
fodolí (Eguilaz 399). – Der.
fuduli, vb. refl. (a se mîndri, a se
făli);
fudulie, s.f. (
orgoliu, mîndrie, îngîmfare;
testicul de
berbec);
fudulache, s.m. (
zăpăcit,
aiurit). – Prin
rom. se
explică rut.
fuduljia, fudelnyi și
fudulyty sja (Miklosich,
Wander., 15;
Candrea,
Elemente, 408; Berneker 282).