fuduli, -e, adj. Îngâmfat, mândru, încrezut, arogant. ♢ Expr. (Glumeț) Fudul de-o ureche = surd. – Din tc. fodul.
(~i, ~e) și substantival Care are o părere exagerată despre calitățile sale; plin de sine; încrezut; îngâmfat; înfumurat; falnic; mândru; măreț; semeț. /<turc. fudul
adj. – Orgolios, mîndru, trufaș, încrezut. – Mr., megl. fudul. Tc. fodul (Șeineanu, II, 175; Lokotsch 613), cf. ngr. φουντούλης, alb. fodulj, bg. fudulin, sb. fodul, v. esp. fodolí (Eguilaz 399). – Der. fuduli, vb. refl. (a se mîndri, a se făli); fudulie, s.f. (orgoliu, mîndrie, îngîmfare; testicul de berbec); fudulache, s.m. (zăpăcit, aiurit). – Prin rom. se explică rut. fuduljia, fudelnyi și fudulyty sja (Miklosich, Wander., 15; Candrea, Elemente, 408; Berneker 282).