fuguiri, s.f. Acțiunea de a fugui și rezultatul ei. – V. fugui.
s. f., g.-d. art. fuguírii; pl. fuguíri
fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 sg. și pl. fuguiáscă