gâlcevi, s.f. (Pop.) Ceartă (zgomotoasă, aprinsă); situație creată în raporturile dintre două sau mai multe persoane în urma unor certuri; sfadă. – Din bg. gălčava.
s. v. balamuc, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, nemțișor, scandal, surguci, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot.
f. Schimb de vorbe răstite (între două sau mai multe persoane); ceartă; sfadă. [G.-D. gâlcevii] /<bulg. gălțava
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gâlcevésc, imperf. 3 sg. gâlceveá; conj. prez. 3 sg. și pl. gâlceveáscă
intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe de ocară (unul cu altul); a se sfădi; a se certa. /Din gâlceavă
s.f. – 1. Zgomot. – 2. Ceartă, sfadă. – 3. (Rar) Plantă (Delphinium consolida). – Megl. gîlceavă. Sl., dar etimonul exact este incert. În sl. apare glŭkŭ „sunet” (Miklosich, Lexicon, 130), bg. gălč „zgomot” (Skok 72), slov. golčati „a vorbi”. Der. cu -avă, ca în ispravă, iznoavă, pare a fi specifică rom., chiar dacă suf. este cu desăvîrșire sl. și neproductiv în rom.; în acest caz bg. gălčava ar proveni din rom. (Capidan, Raporturile, 228; cf. și Berneker 367). După Conev 95 și DAR, rom. provine din bg. Der. gîlcevi, vb. (înv., a bîrfi; a se certa, a se ciorovăi); gîlcevos, adj. (certăreț); gîlcevitor, adj. (certăreț). – Din rom. provine mag. gercsáva „ceartă”, gercsávás „arțăgos” (Candrea, Elemente, 408).