s.m. – Mîncăcios, mîncău. Origine incertă. Pare un der. de la *gău „gol, cavitate”, cu suf. expresiv -man, ca în grecoman, gogoman, etc. Celelalte explicații sînt insuficiente: din gr. γεμένος „care a mîncat” (Cihac, II, 661); în legătură cu fr. gourmand (Tiktin); din sb. gamon (Skok 74). Scriban este singurul care a identificat la finală suf. -man. – Cf. gaură. – Der. gămănie, s.f. (lăcămie).