găitán (găitáne),
s.n. –
Șiret,
firet,
galon. – Mr., megl.
găitan. Tc.
kaytan (Șeineanu, II, 176; Meyer 111; Lokotsch 644), cf.
alb., bg.
gaitan, sb.
gajtan.
Provine din ngr. γαïετανόν (Vasmer,
Gr., 60). – Der.
găităna (var. găităni), vb. (a
împodobi cu găitane);
găitănar, s.m. (
negustor de găitane);
găitănărie, s.f. (
ceaprăzărie,
pasmanterie);
îngăităna, vb. (a
face pasmanterie).