definiția ganjul definiție dex

gânjuri (gânji), s.n. (m.) (Pop.) Nuia foarte flexibilă trecută prin foc și apoi răsucită, care se folosește ca frânghie. – Et. nec.

gânjuri (gânji), s.n. (m.) (Pop.) Nuia foarte flexibilă trecută prin foc și apoi răsucită, care se folosește ca frânghie. – Et. nec.

s. (TEHN.) (reg.) gujbă, peteucă, (prin Munt.) sucitură. (~ la căruță.)

s. v. apărătoare, chingă, coardă, cocârlă, crivac, potâng, râncă.

s. (TEHN.) (reg.) gujbă, peteucă, (prin Munt.) sucitură. (~ la căruță.)

s. v. apărătoare, chingă, coardă, cocârlă, crivac, potâng, râncă.

s. n./s. m., pl. gânjuri/gânji

s. n./s. m., pl. gânjuri/gânji

n. pop. 1) Nuia trecută prin foc și răsucită, folosită la țară pentru legat (în loc de frânghie). 2) Frânghie împletită dintr-o astfel de nuia. [Pl. și gânji] /<bulg. găž

n. pop. 1) Nuia trecută prin foc și răsucită, folosită la țară pentru legat (în loc de frânghie). 2) Frânghie împletită dintr-o astfel de nuia. [Pl. și gânji] /<bulg. găž

s.m. – Nuia care servește pentru a lega. Sl. *gązĭ (Cihac, II, 447; cf. Vasmer, I, 318), cf. rus. guz; cf. și cujbă și vînj. – Der. gîngei, s.n. (bîtă; mîner al furcii de tors; sfincter al vezicii; butuc la roata morii de grîu); gînjui, vb. (a strîmba); (în)gînju(lu)i, vb. (a strîmba); gînjia, vb. refl. (a se îndoi). Cf. și ghiuj.