gazde, s.f. 1. Persoană care primește pe cineva la sine (dându-i adăpost); cel care ține pe cineva la sine în schimbul unei chirii (și cu întreținere plătită); stăpânul unei case în raport cu oaspeții săi, amfitrion. ♦ Organism pe care (sau în care) trăiește un animal parazit aflat în stare larvară sau adultă. 2. Locuință ocupată de cineva în calitate de oaspete sau de chiriaș. 3. (Reg.) Țăran bogat; chiabur, bogătan. ♢ Loc. adj. De gazdă (mare) = din oameni bogați. – Din magh. gazda.
f. 1) Stăpân al unei case, considerat în raport cu oaspeții sau chiriașii săi. 2) Locuință pe care o ia cineva în chirie. A trăi la ~. 3) Organism care servește drept mediu de viață pentru anumite animale parazite. [G.-D. gazdei] /<ung. gazda
s.f. – 1. Stăpîn, proprietar. – 2. (Trans., rar) Femeie, nevastă. – 3. Hangiu. – 4. Amfitrion. – 5. Găzduire. Mag. gazda (DAR; Gáldi, Dict., 90). – Der. găzdac, s.m. (Trans., bogătan, om înstărit), din mag. gazdag; găzdaș, s.m. (înv., persoană care caută găzduire pentru alții); găzdășag, s.m. (Trans., bunăstare, bogăție), din mag. gazdagság; găzdășie, s.f. (Trans., bunăstare); găzdoaie, s.f. (Trans., stăpîna casei); găzdoi, s.m. (Trans., stăpînul casei); găzdui, vb. (a da găzduire); cf. sb., cr., ceh., rut. gazdovati, de asemenea din mag.; găzdălui, vb. (a găzdui), sec. XVII, înv.; găzduitor, s.m. (gazdă).
, gazde s.f. 1. proprietara unui bordel, matroană. 2. (intl.) tăinuitor de lucruri furate. 3. (intl.) persoană care ascunde infractori de poliție.