geminații, s.f. 1. (Livr.) îmbinare în perechi; împerechere. 2. (Lingv.) Lungire a unei consoane, pronunțată cu o durată mai mare decât cea obișnuită. – Din fr. gémination, lat. geminatio.
s. f. (sil. -ți-e), art. gemináția (sil. -ți-a), g.-d. art. gemináției; pl. gemináții, art. gemináțiile (sil. -ți-i-)
s.f. Împerechere, îmbinare de două elemente. ♦ Dublare a unei consoane; anadiploză. [Gen. -iei, var. geminațiune s.f. / cf. fr. Gémination, lat. geminatio].
s. f. 1. împerechere, îmbinare a două elemente. ♢ dublare a unei consoane. 2. anadiploză. (< fr. gémination, lat. geminatio)