definiția germanica definiție dex

cătini, s.f. Numele a două specii de arbuști spinoși: a) cătină roșie, cu frunze mici în formă de solzi, cu flori roz sau albe și cu fructe roșii, cultivat ca gard viu; tamariscă (Tamarix ramosissima); b) cătină albă, cu frunze înguste, lanceolate, argintii, cu flori mici cafenii și cu fructe galbene-portocalii (Hippophaë rhamnoides). – Probabil lat. catena.

s. (BOT.) 1. (Lycium vulgare) (rar) licină, (reg.) răchișoară, zaharică. 2. (Lycium halimi-folium) (Bucov.) răchișoară. 3. (Tamarix sau Myrica germanica) (rar) tamariscă. 4. cătină roșie (Tamarix ramosissima) = tamariscă.

s. f., g.-d. art. cătínii; pl. cătíni

f. Arbust spinos cu frunze înguste și fructe lunguiețe galbene-roșietice, cultivat ca gard viu. /<lat. catena

, cioroi, s.m. 1. Bărbătușul ciorii. 2. Epitet dat unui om brunet, oacheș; cioară. 3. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene dispuse în capitule și cu fructe achene (Inula). – Cioară + suf. -oi.

s. (BOT.; Inula germanica și salicina) (reg.) cioroinic.

s. v. corb, rom, țigan.

s. m., pl. ciorói, art. cioróii

m. Bărbătușul ciorii. /cioară + suf. ~oi

firicele, s.f. Plantă erbacee cu peri lânoși, frunze lanceolate și flori strânse mănunchi la vârful tulpinii (Filago germanica). – Fir + suf. -icică.

s. v. granat, spilcuță.

s. (BOT.; Filago germanica) (reg.) cenușie, lânăriță, mucedător, mucezea, mucezeală, mucezică.

s. f., g.-d. art. firicélei; pl. firicéle

germanici, -ce, adj. Care aparține sau care este caracteristic germanilor și popoarelor înrudite cu germanii, privitor la germani și la popoarele înrudite cu ei. ♢ Limbi germanice = grup de limbi indo-europene vorbite în centrul și în nordul Europei, extinse cu vremea și în alte regiuni. Popoare germanice = denumire a unor triburi vechi din care se trag germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie germanică = studiul limbilor și al literaturilor germanice. – Din fr. germanique, lat. germanicus.

adj. v. german.

adj. m., pl. germánici; f. sg. germánică, pl. germánice

Care aparține germanilor sau popoarelor înrudite cu germanii; propriu acestor popoare. ♢ Limbi ~ce grup de limbi indo-europene vorbite de o serie de popoare din centrul și din nordul Europei. Popoare ~ce familie de popoare cuprinzând vechile triburi din care își au originea germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie ~că filologie care are drept obiect de studiu limbile, literaturile și culturile popoarelor germanice. /<fr. germanique, lat. germanicus

adj. propriu germanilor. o limbi če = grup de limbi indo-europene vorbite în centrul și nordul Europei. (< fr. germanique, lat. germanicus)

adj. m. germanic

(I) irisuri, s.n., (II) iriși, s.m. I. S.n. 1. Membrană circulară, colorată a ochiului, situată înaintea cristalinului, în mijlocul căreia se găsește pupila. 2. Diafragmă cu diametru variabil, folosită la instrumentele optice pentru a regla fasciculul de lumină care pătrunde în instrument. II. S.m. (Bot.) Stânjenel. – Din fr., lat. iris.

s. I. (BOT.) 1. v. stânjenel. 2. (Iris germanica) stânjen, stânjenel, (reg.) ceapă, cocoș, cocoșel, crin, lilie, lilion, paparigă, sabie, spetează, stânjeniță, tulipan, coada-cocoșului, cosița-fetelor, floare-vânătă, frunză-lată, iarbă-lată. 3. (Iris variegata) stânjen, stânjenel, (reg,) lilion păsăresc. II. (ANAT.) (pop.) arcul ochiului.

(bot.) s. m., pl. íriși

(anat., fiz.) s. n., pl. írisuri

n. Membrană colorată a ochiului situată între cornee și cristalin (în mijlocul căreia se găsește pupila). /<lat., fr. iris

m. 1) Plantă erbacee decorativă cultivată pentru florile sale mari, de diferite culori, și folosită în farmaceutică, parfumerie; stânjenel. 2) Floare a unei astfel de plante. /<fr. iris

s.m. Plantă erbacee perenă cu frunze lungi și cu flori mari, violete, albe sau galbene; (pop.) stânjenel. [< fr. iris].

s.n. 1. (Liv.) Curcubeu, spectru solar. 2. Membrană colorată circulară a ochiului așezată între cornee și partea anterioară a cristalinului, străbătută de pupilă. 3. Diafragmă a unor aparate optice, care are în centru un orificiu cu diametru variabil. [< fr. iris, lat. iris].

s.f. 1. Tristețe, mâhnire, durere adâncă; jelanie (2). ♢ Loc. adj. De jale = trist, jalnic, de plâns; plin de dor. ♢ Loc. adv. Cu jale = cu amărăciune, dureros, jalnic. 2. (Înv.) Doliu. [Var.: (reg.) jéle s.f.] – Din sl. žalĩ.

s.f. Nume dat mai multor plante din familia labiatelor (Salvia); spec. mic arbust cu tulpina semilemnoasă, aromată, cu frunze opuse, cu flori albastre, violete, galbene sau albe, cultivat ca plantă ornamentală și medicinală, salvie (Salvia officinalis). – Din magh. zsálya.

s. 1. dezolare, (pop.) jelanie, (înv. și reg.) tângă, (înv.) jalet. (Om plin de ~.) 2. v. tristețe.

s. v. doliu, linariță, salvie.

s. (BOT.) 1. (Salvia officinalis) jaleș, salbie, salvie, (reg.) șerlai. 2. (Salvia silvestris) coada-vacii, (reg.) brăileanca (art.), corovatic, jaleș, năduf, sălvie de pădure. 3. (Stachys germanica) jaleș, (reg.) pavăză.

(tristețe; plantă) s. f., g.-d. art. jálei

f. Stare sufletească apăsătoare cauzată de o pierdere irecuperabilă, de o situație disperată etc.; durere sufletească adâncă; jelanie. Cântec de ~. [G.-D. jalei] /<sl. žali

f. Plantă semilemnoasă, cu flori albastre, violete, galbene sau albe, cultivată ca plantă etero-uleioasă, medicinală sau decorativă; salvie. /<ung. zsálya

jaleși, s.m. 1. Gen de plante erbacee din familia labiatelor, cu frunze mari, opuse, dințate și cu florile viu colorate (Salvia); plantă care face parte din acest gen. 2. Plantă erbacee meliferă din familia labiatelor, cu frunze ovale și cu flori purpurii dispuse în spice (Stachys germanica). – Jale² + suf. -eș.

s. v. coada-vacii, jale, salvie, urechea-porcului.

s. (BOT.) 1. (Salvia officinalis) jale, salbie, salvie, (reg.) șerlai. 2. (Stachys germanica) jale, (reg.) pavăză.

s. m.

m. Plantă erbacee cu frunze ovale și cu flori purpurii dispuse în spice. /jale + suf. ~eș

moșmoni, s.m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunze eliptice, cu flori mari, albe și cu fructe comestibile (Mespilus germanica). – Din moșmoană (derivat regresiv).

s. (BOT.; Mespilus germanica) (reg.) gorun, măceș, mișcul, mostoc, mostochin, sco-ruș-nemțesc.

s. m., pl. moșmóni

m. Pom fructifer din familia rozaceelor cu flori mari, albe și cu fructe sferice, cu gust dulce-acrișor, învelite într-o coajă brună-roșiatică. /Din moșmoană

stânjeni, s.m. I. Unitate de măsură pentru lungime, folosită înaintea introducerii sistemului metric, care a variat, după epocă și regiune, de la 1,96 m la 2,23 m; lungime sau cantitate de material corespunzătoare acestei unități de măsură. ♢ Stânjen pescăresc = măsură de lungime folosită de pescari, egală cu aproximativ 1,50 m. Stânjen marin = măsură de lungime egală cu 1,83 m. ♦ Unitate de măsură pentru volumul lemnelor așezate în stivă, egală cu opt steri. II. (Bot.) Stânjenel. [Var.: (reg.) stấngen s.m.] – Din bg. stă(n)žen.

s. I. (prin Transilv.) șing. (Un ~ de lemne.) II. (BOT.) 1. (Iris germanica) v. stânjenel. 2. (Iris variegata) iris, stânjenel, (reg.) lilion-păsăresc. 3. stânjen de baltă v. stânjenel; stânjen galben v. stânjenel.

s. v. crin-galben.

s. m., pl. stânjeni

m. Unitate de măsură a lungimii variind de la 1,96 m la 2,23 m. ♢ ~ pescăresc unitate de măsură a lungimii egală cu 1,83 m. ~ de lemne unitate de măsură a lemnelor de foc egală cu opt metri cubi. /<sl. senžini

m. v. STÂNJENEL. /<sl. senžini

stânjenei, s.m. Nume dat mai multor specii de plante erbacee perene, cu frunze lungi în formă de sabie și cu flori mari, violete, albastre, albe sau galbene; iris, stânjen (Iris). [Var.: (pop.) stânjinél s.m.] – Stânjen + suf. -el.

s. (BOT.) 1. (Iris germanica) iris, stânjen, (reg.) ceapă, cocoș, cocoșel, crin, lilie, lilion, paparigă, sabie, spetează, stânjeniță, tulipan, coada-cocoșului, cosița-fetelor, floa-re-vânătă, frunză-lată, iarbă-lată. 2. (Iris variegata) iris, stânjen, (reg.) lilion-păsăresc. 3. (Iris pseudacorus) iris, stânjen de baltă, stânjen galben, (reg.) spetează, spetegioară, crin-de-apă, crin-gal-ben, lilie-galbenă.

s. v. rățișoară.

s. m., pl. stânjenéi, art. stânjenéii

m. 1) Plantă erbacee decorativă cultivată pentru florile ei mari, violete, albastre, galbene sau albe, folosită în farmaceutică și parfumerie; iris. 2) Floare a acestei plante. /stânjen + suf. ~el