definiția germanilor definiție dex

germani, -e, s.m. și f., adj. 1. S.m. și f. (La pl.) Denumire generală dată unor popoare indo-europene care au locuit, în antichitate, în centrul, vestul și nordul Europei; (și la sg.) persoană aparținând unuia dintre aceste popoare. 2. S.m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Germaniei sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Germaniei sau germanilor (1, 2), privitor la Germania sau la germani; nemțesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba germană. – Din lat. Germanus.

s., adj. 1. s. neamț. 2. adj. germanic, nemțesc, (înv.) tudesc. (Populație ~.)

s. m., adj. m., pl. germáni; f. sg. germánă, g.-d. art. germánei, pl. germáne

Care aparține Germaniei sau populației ei; din Germania; nemțesc. /<lat. Germanus

m. și f. 1) Persoană care făcea parte din unul dintre popoarele indo-europene (goții, vandalii, saxonii etc.) ce au locuit în antichitate în centrul, vestul și nordul Europei. 2) Persoană care face parte din populația de bază a Germaniei (și a Austriei) sau este originară din Germania (sau din Austria); neamț. /<lat. Germanus

adj. – Neamț. Lat. germanus (sec. XIX). – Der. germanic, adj.; germanism, s.n.; germanist, s.m.; germanistică, s.f.; germaniza, vb.; germanofil, adj.; germanofob, adj.; antigerman, adj.

s. m. (pl.) popoare indo-europene care au locuit în antichitate în centrul, vestul și estul Europei. II. adj., s. m. f. (locuitor) din Germania. ♢ (s. f.) limbă vorbită de germani (II). (< lat. germanus, fr. germain)

adj. m. german