definiția ghebe definiție dex

s. pl. (BOT.; Armillaria mellea) (reg.) opin-tici (pl.), popinci (pl.).

(ciuperci) s. f. pl.

f. pl. Specie de ciuperci comestibile, având picior gălbui sau brun cu un inel alb împrejur și pălărie galbenă-brună, care crește pe tulpina arborilor, provocând putrezirea lemnului. ~ de brad ciupercă comestibilă, având picior lung, subțire și pălărie albă, cărnoasă. ~ de pădure ciupercă comestibilă cu pălărie de culoare roșiatică sau brună, catifelată. /Din gheb

expr. (intl. – d. o casă) a avea câine de pază

(1, 2) gheburi, (3) ghebe, s.n. 1. Cocoașă (la om). 2. Ridicătură de teren în formă de gheb (1). 3. (La pl.) Specie de ciuperci comestibile cu piciorul gălbui sau brun, având de jur-împrejur un inel alb, și cu pălăria galbenă-brună (Armillaria mellea). ♢ Ghebe de brad = ciupercă comestibilă cu pălăria albă, subțire, cărnoasă și cu piciorul lung și subțire (Lepiota clypeolaria). Ghebe de pădure = ciupercă comestibilă cu pălăria roșiatică ori brună, catifelată (Collybia longipes). – Probabil lat. *glibbus (formă metatezată a lui *gibb(u)lus < gibbus).

ghebe, s.n. V. ghebă.

s. v. cifoză, cocoașă, gibozitate.

(cocoașă) s. n., pl. ghéburi

n. 1) (la oameni) Proeminență patologică pe spate care deformează trunchiul; cocoașă; cifoză; gibozitate. 2) Ridicătură de teren; dâmb. /<lat. glibbus

s.n. – 1. Cocoașă. – 2. Specie de ciuperci comestibile (Agaricus melleus). – Var. ghib, gheabă. Lat. *glibba, probabil în loc de *gibbla ‹ *gibbula, cuvînt folosit de Vegecio (Battisti, III, 1837; cf. Pușcariu 708; DAR; REW 3754); cf. cat. gep, sp. giba, chepa, port. geba. Der. din sl. gǫba „burete”, cf. bg. găba „ciupercă” (Cihac, II, 502; Conev 42), nu este posibilă din punct de vedere fonetic. Graur, BL, V, 62, pune sub semnul întrebării der. din lat., fără motive suficiente. – Der. ghebos, adj. (cocoșat); gheboși (var. (în)gheboșa), vb. (a cocoșa; a îndoi, a încovoia); înghebeji, vb. (Olt., a goni, a hăitui). – Din rom. provine mag. göb „cocoașă” (Edelspacher 13; Candrea, Elemente, 408).

ghebe, s.f. Manta țărănească lungă, împodobită cu găitane. [Var.: gheb s.n., ghebeá s.f.] – Din tc. kebe.

s. v. zeghe.

(manta) s. f., g.-d. art. ghébei; pl. ghébe

f. înv. Manta lungă, confecționată din aba sau din șiac, purtată la țară. /<turc. kebe

s.f. – Manta țărănească de postav. – Var. cheb(e). Tc. kebe (Șeineanu, II, 102). Pare dublet de la gubă.

s. f. pl. + prep. + s. m.

s. f. pl. + prep. + s. m.

s. f. pl. + prep. + s. m.

s. f. pl. + prep. + s. m.

s. f. pl. + prep. + s. f.

s. f. pl. + prep. + s. f.

s. f. pl. + prep. + s. f.

s. f. pl. + prep. + s. f.