ghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (-și) da ghionți; a (se) îmbrânci. – Din ghiont.
vb. (sil. ghion-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghiontésc, imperf. 3 sg. ghionteá; conj. prez. 3 sg. și pl. ghionteáscă
tranz. A lovi ușor cu cotul sau cu pumnul (pentru a semnaliza ceva); a îmboldi. /Din ghiont
intranz. A face concomitent schimb de ghionturi (cu cineva). /Din ghiont
ghionți (ghionturi), s.m. (n.) Lovitură dată cuiva cu pumnul sau cu cotul (pentru a-l îmbrânci, a-i atrage atenția etc.); ghiold, brânci2. – Et. nec.
s. m./s. n., pl. ghionți/ghiónturi