ghiontiri, s.f. Acțiunea de a (se) ghionti și rezultatul ei. – V. ghionti.
s. f. (sil. ghion-), g.-d. art. ghiontírii; pl. ghiontíri
ghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (-și) da ghionți; a (se) îmbrânci. – Din ghiont.
vb. (sil. ghion-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghiontésc, imperf. 3 sg. ghionteá; conj. prez. 3 sg. și pl. ghionteáscă
tranz. A lovi ușor cu cotul sau cu pumnul (pentru a semnaliza ceva); a îmboldi. /Din ghiont
intranz. A face concomitent schimb de ghionturi (cu cineva). /Din ghiont