giugiulesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) dezmierda, a (se) mângâia. [Var.: gugiulí vb. IV] – Et. nec.
vb., ind. prez. 3 pl. giugiulésc, imperf. 3 sg. giugiuleá; conj. prez. 3 sg. și pl. giugiuleáscă
tranz. fam. (persoane) A atinge ușor și repetat cu mâna în semn de afecțiune, spunând concomitent vorbe de dragoste; a mângâia; a drăgosti. /Orig. nec.
intranz. fam. A face (concomitent) schimb de giugiuleli (cu cineva); a se mângâia; a se drăgosti; a se ciuguli. /Orig. nec.