s. m., pl. gnoseológi
s.m. și f. Adept al gnoseologiei. [< gnoseologie].
s. m. f. adept al gnoseologiei. (< gnoseologie)
s. f., pl. gnoseológe
s.f. Teorie filozofică asupra capacității omului de a cunoaște realitatea și de a ajunge la adevăr; teoria cunoașterii. [Pr.: -se-o-] – Din germ. Gnoseologie.
s. f. (sil. -se-o-), art. gnoseología g.-d. gnoseologíi, art. gnoseologíei
f. Ramură a filozofiei care se ocupă cu studiul procesului de cunoaștere; teoria cunoașterii. /<lat. gnoseologia, germ. Gnoseologie
s.f. Parte a filozofiei care cercetează posibilitatea cunoașterii lumii de către om, legile, izvoarele și formele acestei cunoașteri; teoria cunoașterii. [Pron. -se-o-, gen. -iei. / < germ. Gnoseologie, fr. gnoséologie, cf. gr. gnosis – cunoaștere, logos – știință].
s. f. teoria fiziologică a cunoașterii, a legilor, izvoarelor și formelor acesteia. (< fr. gnoséologie)