grápă (grápe),
s.f. –
1. Greblă. –
2. (Înv.)
Steag. Sl. (bg.)
grapa „
greblă” (Cihac, II, 127; Scriban), cf.
pol.
grabie „
greblă”.
Schimbarea b ›
p trebuie să fie sl. cf. bg.
grapa „
asperitate” ,
urmă lăsată de „
vărsatul-de-
vînt”, sb.
grabac „sfîșiere”,
față de
rapav „sfîșiat”. S-a
invocat adesea got.
greipan › germ.
greifen (REW 4760; Giuglea,
Contribuții, 8-10), și,
pentru a
evita dificultatea unui
împrumut vechi din germ., s-a
presupus medierea alb.
grep „cîrlig”,
grepth „
clanță” (Philippide, II, 715; Pușcariu,
Dacor., VIII, 293;
DAR; Rosetti, II, 117); însă această
soluție pare mai
puțin convingătoare decît
cea dinainte. – Der.
grăpa, vb. (a
grebla);
grăpiș, adv. (
dificil,
anevoie).