greșuri, s.n. (Înv. și reg.; azi mai ales în loc. și expr.) Greșeală. ♢ Loc. adv. Fără greș = în mod perfect, fără a comite vreo eroare. ♢ Expr. A da greș = a) a nu nimeri ținta, obiectivul ochit; b) a nu izbuti într-o acțiune, într-o întreprindere. (Înv.) A-i da (cuiva) greș = a-i imputa (cuiva) ceva, a găsi vinovat (pe cineva). (Reg.) A nu avea greș = a nu constitui o greșeală, a nu aduce vătămare, a fi nimerit. – Din greși (derivat regresiv).
n. înv. pop. v. GREȘEALĂ. ♢ Fără de ~ fără greșeală; perfect. A da ~ a nu nimeri; a greși. /Din a greși