greci, grece, s.m. și f., adj. 1. S.m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Greciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Greciei sau grecilor, privitor la Grecia sau la greci; grecesc. ♢ Lupte greco-romane V. luptă. ♦ (Substantivat, f.) Limba greacă. – Lat. Graecus.
Care aparține Greciei sau populației ei; din Grecia. /<lat. Graecus
m. și f. 1) la pl. Popor străvechi, ramură a triburilor indo-europene, care a jucat un rol important în crearea civilizației antice. 2) Persoană făcând parte din acest popor. 3) Persoană care face parte din populația de bază a Greciei sau este originară din Grecia. /<lat. Graecus
s.m. – Persoană care face parte din populația Greciei. – Mr. grec. Lat. Graecus (Pușcariu 733; REW 3832), cf. it. greco, fr. grec, sp. griego. Apare din sec. XVI. – Der. grecesc, adj. (grec); greacă, s.f. (rar, grecoaică); grecoaică, s.f. (femeie din Grecia); grecotei, s.m. (grec, termen depreciativ); grecoman, s.m. (grec, termen depreciativ); grecie, s.f. (înv., limba greacă); grecește, adv. (în greacă; asemeni grecilor); grecism, s.n.; greciza, vb., din fr. greco-, în comp. ca greco-oriental, greco-român (grec; ortodox).
I. adj., s. m. f. (locuitor) din Grecia. II. adj. care aparține Greciei sau populației ei. ♦ arta ~ = arta dezvoltată în Grecia continentală și insulară, pe coastele Asiei Mici, pe baza artei egeene și a asimilării unor elemente din arta Orientului și a Egiptului. ♢ (s. f.) limbă indo-europeană vorbită în Grecia. (< fr. grec, grecque, lat. graecus)