hârâituri, s.n. Zgomot produs de frecarea unui obiect de altul, de un mecanism stricat, de organele respiratorii bolnave etc. – V. hârâi.
hârâiți, -te, adj. 1. (Despre glas, vorbire, sunete) Care hârâie, hârâitor. 2. (Despre mecanisme, obiecte etc.) Stricat, hodorogit, uzat. – V. hârâi.
hârâituri, s.f. 1. Hârâială; vorbire răgușită, însoțită de o respirație greoaie, de om bolnav. 2. Mârâit de câine. [Pr.: -râ-i-] – Hârâi + suf. -tură.
s. f. (sil. -râ-i-), g.-d. art. hârâitúrii; pl. hârâitúri