hârbuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) preface în hârburi; a (se) hodorogi, a (se) uza, a (se) strica. – Hârb + suf. -ui.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hârbuiésc imperf. 3 sg. hârbuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. hârbuiáscă
~iésc tranz. A face să se hârbuiască. /hârb + suf. ~ui
~iésc intranz. 1) (despre obiecte casante) A se preface în hârburi; a se sparge. 2) (despre construcții, vehicule etc.) A se învechi șubrezindu-se; a se rablăgi. 3) fig. (despre persoane) A-și pierde vigoarea fizică sau/și intelectuală; a se rablagi; a se ramoli; a se rebegi. /hârb + suf. ~ui