hârdaie, s.n. Vas făcut din doage de lemn, dintre care două pot fi mai lungi și găurite, servind ca toarte, întrebuințat la păstrarea sau la transportarea lichidelor; ciubăr. ♢ Expr. A turna (pe cineva) la hârdău (sau la hârdăul lui Petrache) = a băga (pe cineva) la închisoare, a aresta (pe cineva). ♦ Conținutul vasului descris mai sus. – Din magh. hordó.
s. ciubăr, (Transilv.) pârlău, (Transilv. și Ban.) șaf, (prin Transilv.) șiroadă, (Ban., Transilv. și Olt.) șofei, (Transilv.) șofel. (Un ~ plin cu apă.)
s. v. arest, închisoare, ocnă, penitenciar, pușcărie, temniță.
~áie n. Vas mare de formă cilindrică, din doage cercuite, cu două torți, folosit la păstrarea sau transportarea lichidelor și a altor materiale; ciubăr. A căra apa cu ~ăul. /<ung. hordó
s.n. – Vas din doage din lemn, ciubăr. – Var. (Trans.) hurdoi. Mag. hordó (Miklosich, Fremdw., 75; Cihac, II, 505; Galdi, Dict., 91), cf. sb. ardov. – Der. hîrgău, s.n. (Mold., oală, cratiță).
, hârdaie s.n. (intl., înv.) închisoare, penitenciar.