definiția hăitaș definiție dex

hăitași, s.m. Om care, făcând gălăgie mare, stârnește vânatul din ascunzători și îl gonește spre vânători; gonaci, gonaș, bătăiaș, hăitar, crainic (3). – Haită + suf. -aș.

hăitașe, s.n. (Reg.) Acțiunea de stârnire a vânatului. – Din magh. hajtás.

hăitașe, s.n. (Reg.) Acțiunea de stârnire a vânatului. – Din magh. hajtás.

hăitași, s.m. Om care, făcând gălăgie mare, stârnește vânatul din ascunzători și îl gonește spre vânători; gonaci, gonaș, bătăiaș, hăitar, crainic (3). – Haită + suf. -aș.

s. bătăiaș, gonaci, gonaș, mânător, (reg.) ciocănaș, hăitar, (prin Mold.) botaș. (~ la o vânătoare.)

s. bătăiaș, gonaci, gonaș, mânător, (reg.) ciocănaș, hăitar, (prin Mold.) botaș. (~ la o vânătoare.)

(gonaci) s. m., pl. hăitáși

(stârnirea vânatului) s. n., pl. hăitáșe

(stârnirea vânatului) s. n., pl. hăitáșe

(gonaci) s. m., pl. hăitáși

~i m. Persoană care gonește vânatul; gonaci. [Sil. hăi-taș] /haită + suf. ~aș

~i m. Persoană care gonește vânatul; gonaci. [Sil. hăi-taș] /haită + suf. ~aș

hăitáșe, s.n. (reg.) 1. vânătoare cu oameni mulți (gonaci) și cu câini. 2. banii primiți de pădurari pentru vitele aflate în locuri oprite. 3. zăgaz de apă; hait, baraj. 4. partea aplecată a acoperișului unei case. 5. gonaci, hăitar.

hăitáșe, s.n. (reg.) 1. vânătoare cu oameni mulți (gonaci) și cu câini. 2. banii primiți de pădurari pentru vitele aflate în locuri oprite. 3. zăgaz de apă; hait, baraj. 4. partea aplecată a acoperișului unei case. 5. gonaci, hăitar.