hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. hălăduiáscă