hăbăuci, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Năuc, buimac, zăpăcit; p. ext. prost; nebun. ♢ Expr. (Adverbial) A o lua (sau a umbla) hăbăuca = a porni la întâmplare, fără o țintă precisă, a o lua razna. – Contaminare între magh. dial. habóka și năuc.
adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.
~că (~ci, ~ce) și substantival pop. 1) Care nu poate judeca limpede fiind într-o stare de tulburare temporară; buimac; năuc; zăpăcit. 2) (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește lipsa de inteligență; prost; neghiob; tont; nătărău; nătâng; netot. /<ung. habóka