definiția habauci definiție dex

hăbăuci, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Năuc, buimac, zăpăcit; p. ext. prost; nebun. ♢ Expr. (Adverbial) A o lua (sau a umbla) hăbăuca = a porni la întâmplare, fără o țintă precisă, a o lua razna. – Contaminare între magh. dial. habóka și năuc.

adj. v. amețit, buimac, buimăcit, năuc, năucit, tâmpit, zăpăcit.

adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

adj. m., pl. hăbăúci; f. sg. hăbăúcă, pl. hăbăúce

~că (~ci, ~ce) și substantival pop. 1) Care nu poate judeca limpede fiind într-o stare de tulburare temporară; buimac; năuc; zăpăcit. 2) (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește lipsa de inteligență; prost; neghiob; tont; nătărău; nătâng; netot. /<ung. habóka

adj. – Prost, tont, nătîng. Mag. habóka, cu finalul alterat de încrucișarea cu năuc (DAR). După Cihac, II, 133, din sl. gybŭkŭ „flexibil”. – Der. hăbăuci, vb. (a prosti); hăbăucie, s.f. (prostie).

hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc.

vb. v. ameți, buimăci, îndobitoci, năuci, prosti, tâmpi, zăpăci.

vb. (sil. -bă-u-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 sg. și pl. hăbăuceáscă

~ésc intranz. pop. A deveni hăbăuc; a se zăpăci; a se năuci; a se biumăci. /Din hăbăuc