definiția hainei definiție dex

haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.

adj. v. trădător.

adj., adv., s. 1. adj., adv. v. rău. 2. adj., s. v. afurisit. 3. adj. v. crud.

≠ milos, milostiv

adj. m., pl. haíni; f. sg. haínă, pl. haíne

~ă (~i, ~e) 1) Care manifestă lipsă de milă; rău la inimă; fără milă; câinos; crud; hapsân. 2) înv. Care și-a călcat legământul dat. [Sil. ha-in] /<turc. hăin

adj. – 1. (Înv.) Trădător, necredincios. – 2. Perfid, rău la inimă, hapsîn. – Mr. hăin. Tc. hayin (Röesler 606; Șeineanu, II, 197; Lokotsch 784; Ronzevalle 84), cf. ngr. χαῖνης, alb. hain „hoț”, sb. hain. – Der. haini, vb. refl. (înv., a trăda; a se răscula); hainie, s.f. (trădare; rebeliune, răzmeriță); hainlîc, s.n. (trădare). Sec. XVII, toți der. sînt înv.

haine, s.f. 1. (La pl.) Termen generic pentru obiectele de îmbrăcăminte (în special) bărbătești. ♢ Un rând de haine = un costum bărbătesc complet, alcătuit din pantaloni, sacou (și vestă). ♦ (La sg.) Îmbrăcăminte bărbătească pentru partea de sus a corpului; sacou. ♦ Veșmânt lung și larg care acoperă tot trupul. ♦ Palton. ♢ Expr. A(-și) da și haina de pe el = a face sau a fi dispus să facă orice sacrificiu (pentru a obține ceea ce dorește). 2. (Biol.; în sintagma) Haină de nuntă = înfățișare deosebită pe care o capătă masculii unor pești, batracieni sau păsări în perioada împerecherii. – Din bg. halina, scr. háljina.

s. 1. îmbrăcăminte, strai, veșmânt, (pop. și fam.) buleandră, țoală, (reg.) rufă, (Transilv. și Maram.) halub, (depr.) hanță. (Ia-ți o ~ pe tine.) 2. (la pl.) v. costum. 3. v. sacou. 4. v. palton. (Poartă o ~ de blană.)

s. f., g.-d. art. háinei; pl. háine

~e f. 1) Obiect de îmbrăcăminte; strai. ~ de iarnă. ♢ ~ nupțială (sau de nuntă) înfățișare deosebită pe care o capătă masculii unor vertebrate în perioada împerecherii. 2) Piesă vestimentară bărbătească purtată peste cămașă; veston. [G.-D. hainei] /<bulg. halina, sb. háljina

s.f. – Obiect de îmbrăcăminte exterior. Sb. haljina (Diez, Gramm., I, 444; Cihac, II, 133; DAR). – Der. hăinar, s.m. (vînzător de haine de gata); hăinărie, s.f. (prăvălie de confecții); hăinet, s.f. (cantitate de haine); înhăinura (var. înhăimura), vb. (a îmbrăca), cf. înfășura. La Stoica Ludescu (sec. XVIII) apare haină, s.f. (parolă, consemn), despre care nu știm dacă este același cuvînt. Haibăr, s.n. (haină) este o încrucișare a lui haină cu laibăr (DAR), der. înhăibăra, vb. (a îmbrăca).

expr. confecții / articole de îmbrăcăminte fabricate în serie.